20
Mihail Neagoe, 1946 - 2020
Mihail NEAGOE 07.02.1946 – 20.12.2020
Asociația Centrul de Mediere Craiova anunță cu profundă tristețe încetarea din viață a președintelui MIHAIL NEAGOE.
Membru fondator al Asociației, membru al primului Consiliu de mediere din România, Decan al Baroului Dolj în perioada 1989 -2003, domnului Mihail Neagoe i se datorează în mare măsură înființarea la Craiova, în anul 2003, a Centrului Pilot de Mediere, organizație care a jucat un rol determinant în apariția medierii în România și ulterior în adoptarea și implementarea Legii privind medierea și organizarea profesiei de mediator.
Pe parcursul celor 17 ani de existență ai Asociației Centrul de Mediere Craiova, domnul Mihail Neagoe a fost permanent alături de membrii acesteia și a contribuit, prin experiența sa deosebită și devotamentul necondiționat, la dezvoltarea și promovarea medierii în România. Dispariția sa lasă un gol imens în sufletele noastre.
Suntem onorați că l-am cunoscut, îi mulțumim pentru dedicarea și profesionalismul dovedite în lungii ani de carieră impecabilă și îi vom păstra amintirea veșnică a clipelor petrecute alături de noi.
Transmitem compasiune familiei, tuturor celor care l-au cunoscut, iubit și prețuit.
Asociația Centrul de Mediere Craiova
125 vizualizări.
Asociaţia Centrul de Mediere Craiova a fost recunoscută ca fiind de utilitate publică prin Hotarârea de Guvern nr.103/18.02.2009