Pe scurt

În luna decembrie a anului 2002, International Judicial Academy (IJA) a organizat unui seminar de doua saptamâni la care au participat trei judecatori, un avocat, un manager si un reprezentant al Ministrului Justitiei din România. Seminarul s-a desfasurat în parteneriat cu Ambasada SUA de la Bucuresti si Ministerul Justitiei din România în ianuarie-februarie 2003 la Washington DC si a avut ca principal obiectiv formarea participantilor în domeniul medierii cu scopul implementarii si dezvoltarii a unui program de mediere în România.

Context social

Cei aproape 50 de ani de comunism au epuizat orice initiativa a românilor, obligati sa intre în sabloane si sa vorbeasca în lozinci, de a-si exprima gândurile sau sentimentele. Anul 1989 le-a oferit ocazia de a-si striga drepturile de care nu credeau ca vor putea beneficia vreodata. Și de aici a pornit un proces lent de redescoperire.

Mai întâi au învatat sa dea în judecata si sa îsi ceara drepturile, încrezându-se în puterea legii si a judecatorului, fiind mândri ca pot face asta. Cu timpul, s-au lamurit ca nu e bine prin tribunale, ca le da viata peste cap si ca o hotarâre judecatoreasca nu rezolva toate aspectele afectate de conflict. Apoi au înteles ca a da pe cineva în judecata nu e neaparat ceva de care sa fii mândru.

Istoric

În acest context social, Ministerul Justitiei a înfiintat în anul 2003 Centrul Pilot de Mediere Craiova pe lânga Judecatoria Craiova si Tribunalul Dolj, cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii si al Baroului Dolj.

Scopul înfiintarii acestui centru a fost acela de a oferi o alternativa partilor implicate în dispute de a gasi o solutie pe cale amiabila si de a se degreva instantele de judecata. Initiat ca experiment, pentru a avea o imagine a modului în care s-ar putea media în România si a oferi un suport pentru justificarea Legii privind aceasta profesie, Centrul de Mediere Craiova a multiplicat caile de a actiona în beneficiul medierii. Activitatea Centrului de Mediere Craiova a început în luna noiembrie 2003, când a fost referit primul caz spre mediere de catre Judecatoria Craiova. Pâna în prezent au fost înregistrate peste 1000 de medieri, desfasurate cu ajutorul mediatorilor din cadrul Asociatiei Centrul de Mediere Craiova. Procedura medierii a fost urmata si în situatia în care partile aflate în conflict nu au promovat o actiune în justitie. Într-un cadru privat, au participat la mediere familii, reprezentanti ai unor comunitati etnice, persoane publice, vecini, reprezentanti ai unor societati comerciale sau alte organizatii, victime si agresori. Rezultatele favorabile la care s-a ajuns în 70% dintre cazuri ne încurajeaza sa continuam.

Asociatia Centrul de Mediere Craiova a fost înfiintata la data de 14.08.2003 în scopul sustinerii activitatii Centrului de Mediere Craiova, promovarii medierii, a formarii de mediatori si implementarii acestei profesii la nivel national.
Astfel, pentru a asigura o raportare unitara a mediilor care interfereaza cu profesia de mediator, s-au dezvoltat programe nationale de informare privind beneficiile medierii si de pregatire a mediatorilor. Centrul de Mediere Craiova, împreuna cu ambasada SUA în România, Ministerul Justitiei si Baroul Dolj au organizat cursuri în cadrul unui program national prin care au fost formati ca mediatori profesionisti 440 de avocati din toate judetele tarii.

Alaturi de aceiasi parteneri au urmat seminarii despre mediere dedicate instantelor de judecata din fiecare judet. Aceste seminarii s-au bucurat de un real succes, având ca efect promovarea medierii în instante si o mai mare deschidere a judecatorilor pentru aceasta procedura.

Asociatia Centrul de Mediere Craiova a înteles ca pentru a ajuta la procesul de transformare a mediului social din România si a influenta mentalitatea oamenilor trebuie actionat în mod constant la nivelul fiecarui judet. Devine astfel initiatorul si membru fondator al Uniunii Centrelor de Mediere din România în care sunt reprezentate 42 de centre de mediere din toata tara. Patru dintre membrii Asociatiei Centrul de Mediere Craiova au reprezentat federatia Uniunea Centrelor de Mediere din România în primul Consiliu de Mediere (compus din 9 membri), organism de interes public, înfiintat prin Legea nr. 192/2006, care coordoneaza activitatea de mediere la nivel national. Astfel, implicarea în procesul de implementare a medierii în România a avansat de la stadiul de consultare în vederea promulgarii legii medierii, la implicarea directa în procesul decizional privind organizarea profesiei de mediator.

Ca o etapa necesara pentru maturizarea profesiei de mediator, Asociatia Centrul de Mediere Craiova a organizat congrese si conferinte nationale si internationale la care au participat, alaturi de mediatori cu experienta persoane importante din mediul politic si juridic românesc si international (Ambasadorul SUA, Ambasadorul Marii Britanii la Bucuresti, membrii Guvernului si ai Parlamentului, presedinti de instate, etc). Dezbaterile au generat schimbare si progres pentru profesia de mediator în România.

În derularea activitatilor de mediere, consultanta, formare si promovare a medierii initiate de Asociatia Centrul de Mediere Craiova avem alaturi urmatorii parteneri: Ambasada Statelor Unite în România, Departamentul de Stat al SUA, Ministerul Justitiei, Ministerul Educatiei si Învatamântului, Asociatia Magistratilor din România, Consiliul Judetean Dolj, Curtea de Apel Craiova, Baroul Dolj, ANOFM, si alte institutii ale statului sau organizatii non-guvernamentale.

In prezent

Schimbarile sociale din România au uneori un mars haotic sau greu de înteles.Trecerea de la puterea statului de a decide si impune individului, la ideea ca sta în puterea fiecaruia sa hotarasca pentru sine presupune parcurgerea unui drum de constientizare si descoperire a propriilor resurse .

Asociatia Centrul de Mediere Craiova perfectioneaza în permanenta pârghiile prin care poate veni în ajutorul persoanelor si entitatilor aflate în conflict. Mediatorii nostri lucreaza într-un spatiu adecvat în care confidentialitatea medierii este garantata si beneficiaza de formare continua de exceptie asigurata de organizatii internationale din domeniu prin cursuri, carti si materiale relevante. Suntem implicati în studii derulate de organizatii internationale din domeniul medierii (ADR Center Rome, membru al JAMS International) si în calitate de membri asociati GEMME am participat la organizarea conferintelor anuale ale sectiunii române a GEMME.

Activitatea de formare initiala si continua a mediatorilor este asigurata de mediatori profesionisti care si-au folosit experienta si cunostintele pentru a aduce mai multa valoare acestui curs.

Experienta de pâna acum ne-a ajutat sa intervenim cu propuneri concrete de adaptare a legii medierii în conformitate ce specificul actual pentru o mai buna aplicare a acestei legi în functie de ritmul societatii.

Proiectele debutate la nivel local s-au extins si s-au diversificat, adresându-se mai multor categorii sociale. Interesul nostru se îndreapta spre mediul scolar, consumatori, someri, mediul academic, consilii locale si alte institutii. Toate aceste proiecte care prind an de an mai multa substanta se integreaza într-o miscare neagresiva de schimbare a mentalitatilor.

Pe masura ce dezvoltam proiecte alaturi de partenerii nostri, accesul publicului la metodele alternative de rezolvare a conflictului este din ce în ce mai usor. Oamenii încep sa vada solutii care li se potrivesc.
Asociaţia Centrul de Mediere Craiova este operator de date cu caracter personal având număr de înregistrare 27278/2013
Asociaţia Centrul de Mediere Craiova a fost recunoscută ca fiind de utilitate publică prin Hotarârea de Guvern nr.103/18.02.2009