Centrul Pilot de Mediere din Craiova a fost înfiinţat de Ministerul Justiţiei pe lângă Judecătoria Craiova şi Tribunalul Dolj cu sprijinul Ambasadei SUA şi al Baroului Dolj prin ordinul nr. 1391/C/2003 al Ministrului Justiţiei.
Scopul acestuia este încercarea de degrevare a unei părţi din numărul mare de dosare înregistrate pe rolul instanţelor.
La inaugurarea oficială a Centrului, au participat Ambasadorul Statelor Unite ale Americii din România - domnul Michael Guest - şi Ministrul Justiţiei - doamna Rodica Stănoiu.
Centrul Pilot de Mediere şi-a început activitatea în luna noiembrie a anului 2003, o dată cu referirea primelor cazuri de la Judecătoria Craiova şi Tribunalul Dolj.
La terminarea procedurii de mediere, părţile completează un chestionar pentru evaluarea sesiunii de mediere ale cărui rezultate sunt centralizate sub formă grafică.
Rezultatele sunt din ce în ce mai bune pe măsură ce procedura de mediere devine mai cunoscută.
În cadrul Centrului îşi desfăşoară activitatea, un număr de 34 de mediatori de diferite profesii - avocaţi, profesori, ingineri, jurişti etc. Aceştia au beneficiat de o pregătire specială asigurată de mediatori cu vastă experienţă din Washington DC - Statele Unite ale Americii.
Acest lucru a putut fi realizat datorită eforturilor susţinute ale Centrului Cultural din cadrul Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România şi ale Ministerului Justiţiei.
Centrul Pilot de Mediere are sediul într-un spaţiu aflat în vecinătatea Primăriei Municipiului Craiova, la distanţe aproape egale de cele trei instanţe de judecată din oraş - Judecătoria Craiova, Tribunalul Dolj şi Curtea de Apel Craiova.
Serviciul de mediere este disponibil atât părţilor care au litigiul pe rolul instanţelor cât şi celor care nu au ajuns la instanţă.
Peste 95% din justiţiabilii care apelează la serviciul de mediere consideră că medierea este o alternativă viabilă la sistemul juridic din România.Luând in considerare preocupările la nivel internaţional, dar si cele din România, de a promova metode alternative de rezolvare a conflictelor, medierea a devenit una dintre temele de bază ale strategiei de reforma din justiţie, susţinerea intrării in vigoare a legii fiind o prioritate in acest stadiu legislativ.
Gradul de diversificare al relaţiilor sociale şi economice într-o societate din ce in ce mai complexă, dezvoltarea economică, începutul unei noi profesii in România, complexitatea crescândă al fiecărui aspect din viaţa cotidiană, toate astea duc la apariţia unor tipuri noi de conflicte. Rezolvarea clasică a conflictului, prin supunerea acestuia deciziei autorităţilor judiciare, precum si rezolvarea bazată pe conceptul de câştigător-înfrânt, au dovedit ca acesta nu este întotdeauna cel mai adecvat răspuns care să ofere cea mai bună soluţie pentru toate incertitudinile şi dificultăţile sociale şi economice.
În acest context, medierea, ca metodă de rezolvare a conflictelor, ca primă alternativă la un proces la tribunal, poate sa fie unul dintre răspunsurile cele mai adecvate pentru dificultăţile menţionate mai sus, în acelaşi timp facilitând activitatea tribunalelor care sunt supraîncărcate.
În comparaţie cu alte proceduri, medierea are avantajul de a oferi rezultate care sunt mai convenabile pentru ambele părţi aflate in conflict, care le satisfac interesele mai bine şi care, în consecinţă, durează mai mult. În acelaşi timp, aceste rezultate pot fi atinse cu mai puţine cheltuieli si prin evitarea pierderii timpului şi a stresului emoţional, inconveniente care apar de obicei în procedurile de justiţie, în cele de arbitrare sau într-o negociere unde nu există opinia unui specialist.
Menţionăm de asemenea Recomandarea Comisiei de Miniştri a Consiliului European nr. 10/2002, privind medierea în cazurile civile, care este o metodă esenţială şi utilă pentru definirea medierii în general, nu doar în disputele civile, precum şi a pricipiilor de bază ale medierii, care conturează un model general care poate fi adaptat sistemelor specifice ale diferitelor legislaţii naţionale. Trebuie să evidenţiem faptul că documentul citat rezumă şi dezvoltă o serie de principii conţinute în Recomandarea Consiliului European nr. 1/1998 despre medierea in relaţiile de familie şi 19/1999 despre medierea în cazurile penale.
Metodele alternative de rezolvare a conflictelor oferite celor interesaţi de către Camera Comeţului şi Industriei Româneşti su fost recent completate cu Regulile de Procedură ale Medierii adoptate de Centrul de Mediere a Disputelor Comerciale - o ramură internă nou formată în cadrul Camerei de Comerţ si Industrie a României şi a municipiului Bucureşti.